top of page
Magazine - Alai Talks

În universul rafinat al frumuseții nupțiale

Invitată, Ina Raicu - Make-up Artist & Fondator Arc Maison

În universul rafinat al frumuseții nupțiale, unde machiajul devine o expresie a artei și personalității, ne adresăm artistei Ina Raicu pentru a explora tendințele și secretele sezonului 2025.

Care sunt tendințele dominante în machiajul de mireasă pentru sezonul 2025 și cum pot viitoarele mirese să le adapteze pentru a-și reflecta individualitatea?


Tendințele din 2025 ne îndeamnă să îmbrățișăm naturalețea și feminitatea pură. Tenul trebuie să arate sănătos, luminos, cu acel efect de „skin-like glow” care pare că vine din interior. Se renunță la contouring-ul agresiv, în favoarea blush-ului cremos, aplicat delicat, și a iluminatorului subtil. Ceea ce le spun mereu mireselor este că nu e nevoie să urmeze o tendință, ci să o adapteze în funcție de personalitatea și trăsăturile lor. Machiajul trebuie să vorbească despre ele – despre cine sunt și cum vor să se simtă în ziua nunții, nu ce se poartă sau ce este la modă!


Cum reușești să echilibrezi dorința pentru un machiaj atemporal cu influențele contemporane, asigurându-te că mireasa va arăta impecabil atât în ziua nunții, cât și în amintirile fotografice peste ani?


Cred foarte mult în simplitatea sofisticată. Îmi doresc ca fiecare mireasă să se simtă actuală, dar și să își privească fotografiile peste ani cu același zâmbet de atunci. Folosesc produse moderne, cu texturi ultra-fine, dar aleg o estetică elegantă, fără artificii. Nu creez machiaj doar pentru cameră sau lumină, ci pentru sufletul ei. Atunci iese perfect și atemporal.

Există anumite palete de culori sau tehnici pe care le consideri esențiale pentru a obține un look nupțial radiant și natural?


Da, și ele devin un fel de semnătură pentru mine. Tonurile calde – piersică, roz prăfuit, champagne, taupe – sunt de nelipsit. Îmi place să lucrez cu lumini moi, plasate strategic pe față, pentru un efect proaspăt, nu strălucitor. Blend-uiesc totul până când nu mai știi unde începe fardul și unde e pielea. Asta e cheia acelui look natural, dar finisat impecabil.


Cum influențează sezonul și tinuta miresei alegerea stilului de machiaj pentru mireasă?


Mult. Vara, de exemplu, pielea transpiră mai repede și avem nevoie de formule waterproof și rezistente la umiditate, fără a sacrifica aspectul natural. Iarna, pot să folosesc texturi mai cremoase și un glow subtil. Iar ținuta este tot timpul o sursă de inspirație – o rochie diafană cere un machiaj soft, delicat, pe când o rochie structurată, cu un design modern, poate susține un look cu eyeliner grafic sau o definire mai pronunțată.


Ce sfaturi ai pentru miresele care doresc să își pregătească tenul înainte de marele eveniment, astfel încât machiajul să se așeze perfect și să reziste întreaga zi?


Începem cu rutina de skincare din timp – chiar și 2-3 luni înainte. Hidratarea e baza. Recomand produse blânde, care să susțină bariera pielii, și tratamente profesionale adaptate tipului de ten. În săptămâna nunții, mai puțin e mai bine – fără experimente sau ingrediente active agresive, exfolieri excesive. Iar în ziua evenimentului, tenul trebuie să fie curat, hidratat, dar fără produse grase care pot destabiliza fondul de ten. Dacă pielea este echilibrată, machiajul se așază ca o mătase.

Cum vezi evoluția machiajului de mireasă în următorii ani și ce inovații crezi că vor defini viitorul în acest domeniu?


Cred că ne vom duce tot mai mult spre personalizare și spre un tip de frumusețe care nu se supune regulilor. Produsele vor deveni tot mai inteligente – texturi ultra-subțiri, formule cu ingrediente active benefice pielii. Vom vedea și o apropiere între skincare și makeup, pentru că femeile vor să simtă că machiajul le ajută pielea, nu doar o acoperă. Iar tehnica va conta mai mult ca niciodată – cum aplici, cât, unde și poate cine știe în viitor machiajul se va realiza în tandem cu inteligența artificială pentru simetrii perfecte, totul este posibil!


Pentru miresele care doresc să își retușeze machiajul pe parcursul zilei, ce produse esențiale le recomanzi să aibă la îndemână?


Un ruj, gloss în nuanța folosită, șervețele matifiante și un spray de fixare travel-size. Recomand un mini kit personalizat, pentru ca fiecare mireasă să se simtă în control, dar sincer – machiajul meu este gândit să nu aibă nevoie de retușuri majore.


În calitate de artist, cum îți găsești inspirația pentru a crea look-uri unice și personalizate pentru fiecare mireasă în parte?


Inspirația vine din femeia din fața mea. O privesc, o ascult, observ cum își povestește iubirea și cum zâmbește când se uită la rochie. Pentru mine, frumusețea începe cu acea conexiune sinceră – și de acolo construiesc. Machiajul este o declarație de stare, nu doar de stil. Iar în ziua nunții, fiecare mireasă merită să strălucească în propriul fel.

Alai Matthew Oliver Weddings Hero.jpg

Page Beauty

Catalog - Beauty

Fondată de Tanya Bures la începutul anilor ‘90, Page Beauty a luat naștere dintr-o poveste care îmbină moda și machiajul, influențată de maeștri precum François Nars, Laura Mercier și Stephane Marais. 

Alai Matthew Oliver Weddings Hero.jpg

P. Johnson

Catalog - Menswear

Costumele P. Johnson sunt suple, aproape fluide, și au acea notă de lux fin, fiind lucrate în mod artizanal, ca să-ți ofere acea libertate de mișcare pe care, sincer, ți-ai dori-o și când porți pijamale.

Alai Matthew Oliver Weddings Hero.jpg

Vila Maison Dadoo

Catalog - Venues


Maison Dadoo este o casă a detaliilor.

Spațiul respiră personalitate și finețe, păstrând patina vremurilor trecute, dar oferind în același timp confort și un stil actual.

Alai Matthew Oliver Weddings Hero.jpg

Petit Patis

Catalog - Cakes & Desserts

Deserturi couture pentru nunți gândite cu gust. Liliana Beldean crează deserturi ce aduc școala pariziană de cofetărie în aromele fiecărui eveniment.

bottom of page