Atelier Dual
Despre Atelier Dual
Este un studio de design floral, inchiriere logistica și organizare de evenimente din București.Brandul se remarcă prin abordarea sa creativă și personalizată, transformând fiecare eveniment într-o experiență.
În culisele brandului
Atelier Dual a fost creat din pasiunea pentru flori și dorința de a crea momente speciale. Oferă servicii de design floral adaptate fiecărui client în parte, alături de logistica necesară evenimentului .
Care este cel mai bun sfat pentru organizarea și decorul evenimentului?
Un pas esențial în conturarea unui eveniment reușit este stabilirea din timp a datei și a bugetului. Aceste alegeri devin repere-cheie în definirea direcției: de la selecția locației și disponibilitatea furnizorilor, până la stilul decorului.
Vă recomandăm să împărțiți bugetul pe categorii majore – locație, decor, ținute, fotografie – și să păstrați o rezervă pentru acele detalii neprevăzute care, adesea, fac diferența. Claritatea în aceste aspecte aduce coerență întregului proces de planificare.
Cum a prins viață Atelier Dual?
Atelier Dual a prins viață din dorința noastră profundă de a transforma pasiunea pentru design floral și organizare de evenimente într-un spațiu autentic, dedicat expresiei vizuale și rafinamentului.
De-a lungul anilor, experiența acumulată în industrie ne-a condus natural către crearea unui atelier care să reflecte sensibilitatea noastră estetică și atenția pentru detalii.
Așa a luat naștere și Dual Flower School – o extensie firească a universului nostru, menită să inspire, să formeze și să încurajeze noi talente în arta florală.
Ce vă inspiră în plan creativ?
Inspirația provine de la clienți, de la emoțiile și poveștile lor. Ei sunt cei care dau viața conceptului de eveniment, pe ei îi ascultăm, iar de acolo vine inspirația noastră, pentru că nu este despre trend și despre ce se poartă, trendul este clientul nostru.
Unde vă găsim într-un weekend obișnuit?
Fie în atelierul din București, fie la locațiile evenimentelor, asigurându-ne că fiecare detaliu este perfect pus la punct.
Un citat preferat?
„Fiecare floare este o creație unică. Când sunt combinate, ele aduc la viață culoare, energie și concept.”
Notele editorului
De ce ne place…
Atelier Dual are un mod clar și calm de a transforma ideile în realitate. Ne place echilibrul dintre creativitate și organizare, felul în care gestionează cu naturalețe atât evenimente complexe, cât și cereri simple, precum un buchet de mireasă. Lucrează atent, coerent și mereu cu grijă pentru detalii. Iar rezultatul final se simte firesc, elegant și personal.
Pentru cuplul…
Pentru cuplurile care își doresc un furnizor de încredere – fie pentru organizarea completă a nunții, fie doar pentru partea florală. Atelier Dual se adaptează cu ușurință: pot coordona întregul eveniment, pot crea decorul floral sau pot livra doar câteva piese-cheie, cu aceeași atenție și dedicare. Este alegerea potrivită pentru cei care știu ce vor, dar și pentru cei care își caută încă direcția.
Sfaturi de styling…
Veniți cu o idee deschisă și lăsați-i să vă înțeleagă gusturile. Lucrează bine când există încredere și spațiu creativ, iar stilul lor se adaptează ușor de la clasic la contemporan. Fiecare proiect e tratat cu calm, echilibru și respect pentru estetică – fără să simțiți presiune sau haos.